Ochii care văd totul
Acum 15 minute
miercuri, 1 decembrie 2010
miercuri, 17 noiembrie 2010
Nesuferitele zile de luni...
As vrea aici doar sa recomand o carte, care zic eu ca merita citita.
Arnon Grunberg - Nesuferitele zile de luni
Cavalcada existentei tanarului Arnon incepe dupa ce renunta la liceu pentru o viata diurna petrecuta la slujbe plicticoase si una nocturna, marginala, pe strazile din Amsterdam, unde sexul e moneda de schimb. Ca sa-si omoare timpul, bate barurile si restaurantele hotelurilor la moda si pleaca fara sa-si plateasca nota, vrea sa incerce toate cocteilurile din lume, frecventeaza prostituate nu cu mult mai in varsta sau mai experimentate decat el. In periplul lui inocent si aparent fara tinta, se ascund tristetea si angoasele unui tanar caruia sensibilitatea exacerbata ii alimenteaza setea de aventura. Si, fiindca viata familiala ii este refuzata (traiul alaturi de un tata alcoolic si o mama care sparge farfurii la nervi are accente de umor neagru a la Woody Allen), Arnon incearca sa-si gaseasca fericirea suindu-se din mers in caruselul comediei umane si sperand intr-un final fericit.
Arnon Grunberg - Nesuferitele zile de luni
Cavalcada existentei tanarului Arnon incepe dupa ce renunta la liceu pentru o viata diurna petrecuta la slujbe plicticoase si una nocturna, marginala, pe strazile din Amsterdam, unde sexul e moneda de schimb. Ca sa-si omoare timpul, bate barurile si restaurantele hotelurilor la moda si pleaca fara sa-si plateasca nota, vrea sa incerce toate cocteilurile din lume, frecventeaza prostituate nu cu mult mai in varsta sau mai experimentate decat el. In periplul lui inocent si aparent fara tinta, se ascund tristetea si angoasele unui tanar caruia sensibilitatea exacerbata ii alimenteaza setea de aventura. Si, fiindca viata familiala ii este refuzata (traiul alaturi de un tata alcoolic si o mama care sparge farfurii la nervi are accente de umor neagru a la Woody Allen), Arnon incearca sa-si gaseasca fericirea suindu-se din mers in caruselul comediei umane si sperand intr-un final fericit.
duminică, 7 noiembrie 2010
joi, 21 octombrie 2010
"Pilotii orbi", articol publicat de Mircea Eliade, in ziarul Vremea, 1937
MAI ACTUAL CA NICIODATA!!
Pilotii orbi, articol publicat de Mircea Eliade, in ziarul Vremea, 1937
Imoralitatea clasei conducatoare romanesti, care detine “puterea” politica, de la 1918 incoace, nu este cea mai grava crima a ei. Ca s-a furat ca in codru, ca s-a distrus burghezia nationala, in folosul elementelor alogene, ca s-a napastuit taranimea, ca s-a introdus politicianismul in administratie si invatamant, ca s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime impotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru ar putea – dupa marea victorie finala – sa fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pastra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lasand sa se astearna uitarea asupra intunecatei epoci care a urmat unirii tuturor romanilor.
Dar cred ca este o crima care nu va putea fi niciodata uitata: acesti aproape douazeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai ca i-am pierdut (si cand vom mai avea inaintea noastra o epoca sigura de pace atat de indelungata?!) – dar i-am folosit cu statornica voluptate, la surparea lenta a statului romanesc modern. Clasa noastra conducatoare, care a avut franele destinului romanesc de la intregire incoace, s-a facut vinovata de cea mai grava tradare care poate infiera o elita politica in fata contemporanilor si in fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politica. Nu e vorba de o simpla gainarie politicianista, de un milion sau o suta de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui insasi existenta istorica a neamului romanesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vad.
Intr-una dintre cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult incercata Europa – luntrea statului nostru este condusa de niste piloti orbi. Acum, cand se pregateste marea lupta dupa care se va sti cine merita sa supravietuiasca si cine isi merita soarta de rob – elita noastra conducatoare isi continua micile sau marile afaceri, micile sau marile batalii electorale, micile sau marile reforme moarte.
Nici nu mai gasesti cuvinte de revolta. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vad, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de capetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaste unele exemple tragice de state infloritoare si puternice, care au pierit in mai putin de o suta de ani, fara ca nimeni sa inteleaga de ce. Oamenii erau tot atat de cumsecade, soldatii tot atat de viteji, femeile tot atat de roditoare, holdele tot atat de bogate. Nu s-a intamplat nici un cataclism intre timp. Si deodata, statele acestea pier, dispar din istorie. In cateva sute de ani dupa aceea, cetatenii fostelor state glorioase isi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt inghititi de popoare vecine.
Luntrea condusa de pilotii orbi se lovise de stanca finala. Nimeni n-a inteles ce se intampla, dregatorii faceau politica, negutatorii isi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si taranii de ogorul lor. Numai istoria stia ca nu va mai duce multa vreme povara acestui starv in descompunere, neamul acesta care are toate insusirile in afara de cea capitala: instinctul statal.
Crima elitelor conducatoare romanesti consta in pierderea acestui instinct si in infioratoarea lor inconstienta, in incapatanarea cu care isi apara “puterea”. Au fost elite romanesti care s-au sacrificat de buna voie, si-au semnat cu mana lor actul de deces, numai pentru a nu se impotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune in calea destinului acestui neam. Clasa conducatorilor nostri politici, departe de a dovedi aceasta resemnare, intr-un ceas atat de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i sta in putinta ca sa-si prelungeasca puterea. Ei nu gandesc la altceva decat la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu in aceste cateva miliarde risipite si cateva mii de constiinte ucise sta marea lor crima, ci in faptul ca macar acum, cand inca mai este timp, nu inteleg sa se resemneze. […]
Stiu foarte bine ca evreii vor tipa ca sunt antisemit, iar democratii ca sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine ca unii imi vor spune ca “administratia” e proasta – iar altii imi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritatilor. Ca si cand aceleasi tratate l-au putut impiedica pe Kemal Pasa sa rezolve problema minoritatilor, macelarind 100.000 de greci in Anatolia. Ca si cand iugoslavii si bulgarii s-au gandit la tratate, cand au inchis scolile si bisericile romanesti, deznationalizand cate zece sate pe an. Ca si cand ungurii nu si-au permis sa persecute fatis, cu inchisoarea, chiar satele germane, ca sa nu mai vorbesc de celelalte. Ca si cand cehii au sovait sa paralizeze, pana la sugrumare, minoritatea germana!
Cred ca suntem singura tara din lume care respecta tratatele minoritatilor, incurajand orice cucerire de-a lor, preamarindu-le cultura si ajutandu-le sa-si creeze un stat in stat. Si asta nu numai din bunatate sau prostie. Ci pur si simplu pentru ca patura conducatoare nu mai stie ce inseamna un stat, nu mai vede.
Pe mine nu ma supara cand aud evreii tipand: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvazatori, isi apara primatul economic si politic, pe care l-au dobandit cu atata truda, risipind atata inteligenta si atatea miliarde. Ar fi absurd sa te astepti ca evreii sa se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupa ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atatea posturi de comanda. Evreii lupta din rasputeri sa-si mentina deocamdata pozitiile lor, in asteptarea unei viitoare ofensive – si, in ceea ce ma priveste, eu le inteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.
Tristetea si spaima mea isi au, insa, izvorul in alta parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducatoare, mai mult sau mai putin romaneasca, politicianizata pana in maduva oaselor – care asteapta pur si simplu sa treaca ziua, sa vina noaptea, sa auda un cantec nou, sa joace un joc nou, sa rezolve alte hartii, sa faca alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si cand am trai intr-o societate pe actiuni, ca si cand am avea inaintea noastra o suta de ani de pace, ca si cand vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar daca le spui ca pe Bucegi nu mai auzi romaneste, ca in Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, ca pier satele romanesti, ca se schimba fata oraselor – ei te socotesc in slujba nemtilor sau te asigura ca au facut legi de protectia muncii nationale.
Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul in piept si-ti amintesc ca romanul in veci nu piere, ca au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitand, saracii ca in Evul Mediu romanii se hraneau cu grau si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitand ca blestemul a inceput sa apese neamul nostru, odata cu introducerea secarei (la sfarsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul graului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slabind considerabil rezistenta taranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Malaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (in Moldova se bea, pana in secolul XVI, bere), austriecii in Ardeal si “cultura” in Principate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politica si administrativa.
Toata Muntenia si Moldova de jos se hraneau iarna cu peste sarat; carutele incepeau sa colinde Baraganul, indata ce se culegea porumbul si pestele acela sarat, uscat cum era, alcatuia totusi o hrana substantiala. Pilotii orbi au creat, insa, trustul pestelui. Nu e atat de grav faptul ca la Braila costa 60-100 lei kilogramul de peste (in loc sa coste 5 lei), ca putrezesc vagoane intregi cu peste ca sa nu scada pretul, ca in loc sa se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brailei se recolteaza numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e ca taranul nu mai mananca, de vreo 10 ani, peste sarat. Si acum, cand populatia de pe malul Dunarii e secerata de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitand ca un neam nu se regenereaza cu chinina si aspirina, ci printr-o hrana substantiala.
Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi in pieptul de arama al romanului. Sarmanul roman lupta ca sa-si pastreze macar o inima obosita, care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevarul e acesta: neamul romanesc nu mai are rezistenta sa legendara, de acum cateva veacuri. In Moldova si in Basarabia cad, chiar de la cele dintai lupte cu un element etnic bine hranit, care mananca grau, peste, fructe si care bea vin in loc de tuica.
Noi n-am inteles nici astazi ca romanul nu rezista bauturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunaoara. Ne laudam ca “tinem la bautura”, iar gloria aceasta nu numai ca e ridicula, dar e in acelasi timp falsa. Alcoolismul sterilizeaza legiuni intregi si ne imbecilizeaza cu o rapiditate care ar trebui sa ne dea de gandit.
…Dar pilotii orbi stau surazatori la carma, ca si cand nimic nu s-ar intampla. Si acesti oameni, conducatori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de buna-credinta si cu bunavointa; numai ca, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteaza in ceasul de fata – instinctul statal – nu vad suvoaiele slave scurgandu-se din sat in sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pamant romanesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lasand locul altor neamuri… Nu simt ca s-au schimbat unele lucruri in aceasta tara, care pe alocuri nici nu mai pare romaneasca.
Uneori, cand sunt bine dispusi, iti spun ca n-are importanta numarul evreilor, caci sunt oameni muncitori si inteligenti si, daca fac avere, averile lor raman tot in tara. Daca asa stau lucrurile, nu vad de ce n-am coloniza tara cu englezi, caci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam in care o clasa conducatoare gandeste astfel, si-ti vorbeste despre calitatile unor oameni straini – nu mai are mult de trait. El, ca neam, nu mai are insa dreptul sa se masoare cu istoria…
Ca pilotii orbi s-au facut sau nu unelte in mana strainilor – putin intereseaza deocamdata. Singurul lucru care intereseaza este faptul ca nici un om politic roman, de la 1918 incoace, n-a stiut si nu stie ce inseamna un stat. Si asta e destul ca sa incepi sa plangi.
Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut !
"Mergeţi cu bine, cu sanatate, in vremurile care vor veni!" (urare getica straveche)
Pilotii orbi, articol publicat de Mircea Eliade, in ziarul Vremea, 1937
Imoralitatea clasei conducatoare romanesti, care detine “puterea” politica, de la 1918 incoace, nu este cea mai grava crima a ei. Ca s-a furat ca in codru, ca s-a distrus burghezia nationala, in folosul elementelor alogene, ca s-a napastuit taranimea, ca s-a introdus politicianismul in administratie si invatamant, ca s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime impotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru ar putea – dupa marea victorie finala – sa fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pastra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lasand sa se astearna uitarea asupra intunecatei epoci care a urmat unirii tuturor romanilor.
Dar cred ca este o crima care nu va putea fi niciodata uitata: acesti aproape douazeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai ca i-am pierdut (si cand vom mai avea inaintea noastra o epoca sigura de pace atat de indelungata?!) – dar i-am folosit cu statornica voluptate, la surparea lenta a statului romanesc modern. Clasa noastra conducatoare, care a avut franele destinului romanesc de la intregire incoace, s-a facut vinovata de cea mai grava tradare care poate infiera o elita politica in fata contemporanilor si in fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politica. Nu e vorba de o simpla gainarie politicianista, de un milion sau o suta de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui insasi existenta istorica a neamului romanesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vad.
Intr-una dintre cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult incercata Europa – luntrea statului nostru este condusa de niste piloti orbi. Acum, cand se pregateste marea lupta dupa care se va sti cine merita sa supravietuiasca si cine isi merita soarta de rob – elita noastra conducatoare isi continua micile sau marile afaceri, micile sau marile batalii electorale, micile sau marile reforme moarte.
Nici nu mai gasesti cuvinte de revolta. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vad, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de capetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaste unele exemple tragice de state infloritoare si puternice, care au pierit in mai putin de o suta de ani, fara ca nimeni sa inteleaga de ce. Oamenii erau tot atat de cumsecade, soldatii tot atat de viteji, femeile tot atat de roditoare, holdele tot atat de bogate. Nu s-a intamplat nici un cataclism intre timp. Si deodata, statele acestea pier, dispar din istorie. In cateva sute de ani dupa aceea, cetatenii fostelor state glorioase isi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt inghititi de popoare vecine.
Luntrea condusa de pilotii orbi se lovise de stanca finala. Nimeni n-a inteles ce se intampla, dregatorii faceau politica, negutatorii isi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si taranii de ogorul lor. Numai istoria stia ca nu va mai duce multa vreme povara acestui starv in descompunere, neamul acesta care are toate insusirile in afara de cea capitala: instinctul statal.
Crima elitelor conducatoare romanesti consta in pierderea acestui instinct si in infioratoarea lor inconstienta, in incapatanarea cu care isi apara “puterea”. Au fost elite romanesti care s-au sacrificat de buna voie, si-au semnat cu mana lor actul de deces, numai pentru a nu se impotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune in calea destinului acestui neam. Clasa conducatorilor nostri politici, departe de a dovedi aceasta resemnare, intr-un ceas atat de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i sta in putinta ca sa-si prelungeasca puterea. Ei nu gandesc la altceva decat la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu in aceste cateva miliarde risipite si cateva mii de constiinte ucise sta marea lor crima, ci in faptul ca macar acum, cand inca mai este timp, nu inteleg sa se resemneze. […]
Stiu foarte bine ca evreii vor tipa ca sunt antisemit, iar democratii ca sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine ca unii imi vor spune ca “administratia” e proasta – iar altii imi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritatilor. Ca si cand aceleasi tratate l-au putut impiedica pe Kemal Pasa sa rezolve problema minoritatilor, macelarind 100.000 de greci in Anatolia. Ca si cand iugoslavii si bulgarii s-au gandit la tratate, cand au inchis scolile si bisericile romanesti, deznationalizand cate zece sate pe an. Ca si cand ungurii nu si-au permis sa persecute fatis, cu inchisoarea, chiar satele germane, ca sa nu mai vorbesc de celelalte. Ca si cand cehii au sovait sa paralizeze, pana la sugrumare, minoritatea germana!
Cred ca suntem singura tara din lume care respecta tratatele minoritatilor, incurajand orice cucerire de-a lor, preamarindu-le cultura si ajutandu-le sa-si creeze un stat in stat. Si asta nu numai din bunatate sau prostie. Ci pur si simplu pentru ca patura conducatoare nu mai stie ce inseamna un stat, nu mai vede.
Pe mine nu ma supara cand aud evreii tipand: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvazatori, isi apara primatul economic si politic, pe care l-au dobandit cu atata truda, risipind atata inteligenta si atatea miliarde. Ar fi absurd sa te astepti ca evreii sa se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupa ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atatea posturi de comanda. Evreii lupta din rasputeri sa-si mentina deocamdata pozitiile lor, in asteptarea unei viitoare ofensive – si, in ceea ce ma priveste, eu le inteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.
Tristetea si spaima mea isi au, insa, izvorul in alta parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducatoare, mai mult sau mai putin romaneasca, politicianizata pana in maduva oaselor – care asteapta pur si simplu sa treaca ziua, sa vina noaptea, sa auda un cantec nou, sa joace un joc nou, sa rezolve alte hartii, sa faca alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si cand am trai intr-o societate pe actiuni, ca si cand am avea inaintea noastra o suta de ani de pace, ca si cand vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar daca le spui ca pe Bucegi nu mai auzi romaneste, ca in Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, ca pier satele romanesti, ca se schimba fata oraselor – ei te socotesc in slujba nemtilor sau te asigura ca au facut legi de protectia muncii nationale.
Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul in piept si-ti amintesc ca romanul in veci nu piere, ca au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitand, saracii ca in Evul Mediu romanii se hraneau cu grau si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitand ca blestemul a inceput sa apese neamul nostru, odata cu introducerea secarei (la sfarsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul graului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slabind considerabil rezistenta taranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Malaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (in Moldova se bea, pana in secolul XVI, bere), austriecii in Ardeal si “cultura” in Principate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politica si administrativa.
Toata Muntenia si Moldova de jos se hraneau iarna cu peste sarat; carutele incepeau sa colinde Baraganul, indata ce se culegea porumbul si pestele acela sarat, uscat cum era, alcatuia totusi o hrana substantiala. Pilotii orbi au creat, insa, trustul pestelui. Nu e atat de grav faptul ca la Braila costa 60-100 lei kilogramul de peste (in loc sa coste 5 lei), ca putrezesc vagoane intregi cu peste ca sa nu scada pretul, ca in loc sa se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brailei se recolteaza numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e ca taranul nu mai mananca, de vreo 10 ani, peste sarat. Si acum, cand populatia de pe malul Dunarii e secerata de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitand ca un neam nu se regenereaza cu chinina si aspirina, ci printr-o hrana substantiala.
Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi in pieptul de arama al romanului. Sarmanul roman lupta ca sa-si pastreze macar o inima obosita, care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevarul e acesta: neamul romanesc nu mai are rezistenta sa legendara, de acum cateva veacuri. In Moldova si in Basarabia cad, chiar de la cele dintai lupte cu un element etnic bine hranit, care mananca grau, peste, fructe si care bea vin in loc de tuica.
Noi n-am inteles nici astazi ca romanul nu rezista bauturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunaoara. Ne laudam ca “tinem la bautura”, iar gloria aceasta nu numai ca e ridicula, dar e in acelasi timp falsa. Alcoolismul sterilizeaza legiuni intregi si ne imbecilizeaza cu o rapiditate care ar trebui sa ne dea de gandit.
…Dar pilotii orbi stau surazatori la carma, ca si cand nimic nu s-ar intampla. Si acesti oameni, conducatori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de buna-credinta si cu bunavointa; numai ca, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteaza in ceasul de fata – instinctul statal – nu vad suvoaiele slave scurgandu-se din sat in sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pamant romanesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lasand locul altor neamuri… Nu simt ca s-au schimbat unele lucruri in aceasta tara, care pe alocuri nici nu mai pare romaneasca.
Uneori, cand sunt bine dispusi, iti spun ca n-are importanta numarul evreilor, caci sunt oameni muncitori si inteligenti si, daca fac avere, averile lor raman tot in tara. Daca asa stau lucrurile, nu vad de ce n-am coloniza tara cu englezi, caci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam in care o clasa conducatoare gandeste astfel, si-ti vorbeste despre calitatile unor oameni straini – nu mai are mult de trait. El, ca neam, nu mai are insa dreptul sa se masoare cu istoria…
Ca pilotii orbi s-au facut sau nu unelte in mana strainilor – putin intereseaza deocamdata. Singurul lucru care intereseaza este faptul ca nici un om politic roman, de la 1918 incoace, n-a stiut si nu stie ce inseamna un stat. Si asta e destul ca sa incepi sa plangi.
Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut !
"Mergeţi cu bine, cu sanatate, in vremurile care vor veni!" (urare getica straveche)
duminică, 10 octombrie 2010
Baile Herculane intre istorie si prezent
Cand toata lumea se gandeste sa plece in statiuni luxoase si indeparate, noi am ales ceva mai aproape, sa mergem la Baile Herculane. Toate vocile au fost unanime. De ce naiba va duceti in statiunea aia aflata in paragina? E adevarat, pe vremea lui Ceausescu era frumoasa, comunistii s-au ocupat de ea, dar acum... nu e totul decat o ruina. Am hotarat sa nu ascultam de nimeni si bine am facut.
Sa mai vorbesc, de locurile din zona, de Dunarea la cazane, de pesterile de acolo, de stancile abrupte care parca se pravalesc in dunare...
Este adevarat ca sunt cladiri in care nu s-a mai investit nimic, care stau poate sa cada, dar in acel peisaj superb, parca nici nu mai conteaza lucrul acesta. De ce te-ar mai interesa atat de mult cladirile, cand natura superba te inconjoara, cand aerul curat iti umple plamanii, cand vatul abia adie cu o mireasma placuta, cand stai la o terasa si privesti muntele savurandu-ti linistit cafeaua...
Ok, sa zicem ca s-ar fi putut investi in acele cladiri, care acum sunt monumente istorice, sa zicem ca vechea statiune ar fi putut fi reanviata, dar pana la urma am realizat ca farmecul statiunii nu e dat de cladiri ci de zona deosebita in care se afla.
Poate sa zica oricine ce-a zice dar eu nu dau minunea (caci intradevar e o minune) naturii din zona pe nici o cladire din lume. Ce este construit de Dumnezeu, va fi intotdeauna infinit mai frumos decat ce e facut de mana omului. Ce sa mai vorbesc de izvoarele de apa termala, de aerul care este extraordinar, de bogatia de paduri care impaduresc muntii, de "grota cu aburi" de "grota haiducilor"...
Daca e ceva care ma doare tare este faptul ca oamenii isi bat joc de munca lui Dumnezeu. Parca atunci cand lasa cladirile in paragina nu este atat de dureros, dar cand defriseaza padurile, cand distrug vegetatii, fauna, cand arunca gunoaie in natura parca se rupe ceva din armonia noastra.
Macar in Baile Herculane natura a ramas intacta......
sâmbătă, 3 iulie 2010
Diferenta intre stat si particular
Iarasi un subiect despre care se poate vorbi foarte mult. Putem vorbi de eficienta muncii, putem vorbi de proiecte, de resurse umane, de profesionalism, etc.
Dar nu are rost, asa cum am spus, putem "vorbi". Dar de vorbit vorbeste guvernul, parlamentul, presedintele, toti romanii nostri sunt foarte vorbareti. Oare conteaza asa mult? Evident ca nu, singurul lucru care conteaza sunt rezultatele. Putem vorbi putin sau deloc dar daca avem rezultate totul e ok. Deci de ce nu functioneaza statul? Simplu, pentru ca nu are nici cea mai mica motivitie sa obtina vreun rezultat.
Hai sa luam guvernul. De ce ar construi o autostrada cap coada, ce motivatie ar putea avea? Ei bine, nici macar una. Pai atunci nu-i normal sa-i doara la basca, sa se pise pe ele de rezultate (sa nu mai zic ca motivatia la ei ar fi sa lungeasca treaba cat mai mult si sa curga comisioanele).
Ce i-ar putea motiva? Asta nu mai stiu, poate un pumn in gura, un sut in cur, frica ca platesc cu capul daca nu au rezultate (imi vine si mie sa rad de ce scriu aici).
Ei bine la o firma particulara lucrurile de schimba. Aici vine patronul si vede ca daca nu are rezultate, toti banii investiti de el se duc pe apa sambetei. Si incepe, se agita, nu doarme noaptea si face tot ce stie el sa puna treaba pe picioare. Da oameni afara, reduce cheltuieli. Este considerat rau si nemilos, dar trebuie sa faca ceva sa mearga lucrurile, altfel se duce totul de rapa.
Ca sa inchei, ce as face eu daca as fi pentr-o zi presedinte? Ei bine nu "v-as amaneta pe toti si nu m-ati prinde", doar v-as privatiza pe toti si nici nu mi-ar pasa daca m-ati prinde.
Dar nu are rost, asa cum am spus, putem "vorbi". Dar de vorbit vorbeste guvernul, parlamentul, presedintele, toti romanii nostri sunt foarte vorbareti. Oare conteaza asa mult? Evident ca nu, singurul lucru care conteaza sunt rezultatele. Putem vorbi putin sau deloc dar daca avem rezultate totul e ok. Deci de ce nu functioneaza statul? Simplu, pentru ca nu are nici cea mai mica motivitie sa obtina vreun rezultat.
Hai sa luam guvernul. De ce ar construi o autostrada cap coada, ce motivatie ar putea avea? Ei bine, nici macar una. Pai atunci nu-i normal sa-i doara la basca, sa se pise pe ele de rezultate (sa nu mai zic ca motivatia la ei ar fi sa lungeasca treaba cat mai mult si sa curga comisioanele).
Ce i-ar putea motiva? Asta nu mai stiu, poate un pumn in gura, un sut in cur, frica ca platesc cu capul daca nu au rezultate (imi vine si mie sa rad de ce scriu aici).
Ei bine la o firma particulara lucrurile de schimba. Aici vine patronul si vede ca daca nu are rezultate, toti banii investiti de el se duc pe apa sambetei. Si incepe, se agita, nu doarme noaptea si face tot ce stie el sa puna treaba pe picioare. Da oameni afara, reduce cheltuieli. Este considerat rau si nemilos, dar trebuie sa faca ceva sa mearga lucrurile, altfel se duce totul de rapa.
Ca sa inchei, ce as face eu daca as fi pentr-o zi presedinte? Ei bine nu "v-as amaneta pe toti si nu m-ati prinde", doar v-as privatiza pe toti si nici nu mi-ar pasa daca m-ati prinde.
luni, 24 mai 2010
5 motive pentru care romanii nu vor iesi vreodata din criza
De 20 de ani de cand s-a schimbat regimul comunist cu cel capitalist am avut tot felul de promisiuni ca va fi mai bine. Cativa naivi chiar au crezut asta si in loc sa plece in strainatate cand aveau ocazia au preferat sa ramana aici. Altii, mai inteligenti, care si-au dat seama ca nu sunt sanse sa fie prea bine in Romania, si-au deschis propriile afaceri, intuind perfect ca in orice regim, fie el comunist, capitalist tot banul e cel care face diferenta si te poate ajuta sa respiri in perioade de criza. Mai ramane atunci marea masa care, sincer sa fiu, nu cred ca mai spera prea mult intr-o viata mai buna, dar intr-un coltisor acolo, mai ramane o raza de speranta, o "luminita de la capatul tunelului". Si totusi, daca ar incerca sa vada dincolo de ochelarii de cal, dincolo de barierele impuse de altii, dincolo de ceea ce ni se arata, ar putea sa intuiasca ca ne lipsesc cateva lucruri fundamentale care ne vor impiedica, nu atat sa iesim din criza, cat sa ajungem vreodata in randul tarilor civilizate. Desi sunt multe de spus, voi incerca sa creionez doar 5 din ele:
1. Romanii vorbesc extrem de mult dar cand e sa faca ceva concret, fac extrem de putin (de aici si proverbele care ni se potrivesc "vorba multa, saracia omului" sau "a despica firul in patru")
2. Romanii nu se gandesc decat la bunastarea lor personala si se pisa pe semenii lor. Nu sunt deloc uniti si de aceea sunt si foarte usor de manipulat ("capra vecinului are ugerul mai plin" sau "ne furam caciula unul altuia")
3. Romanii nu se simt bine daca nu fura ceva. Se pare ca hotia la noi are radacini adanci si este considerata de multi ceva firesc si normal. ("cine fura azi un ou, maine va fura un bou")
4. Romanii sunt un popor de oameni superficiali, care cu greu accepta schimbarea .Li se potriveste foarte bine versul :"las-o mai ca merge asa, ne-am obisnuit cu ea"
5. Romanii sunt prea toleranti cu lucrurile cu care nu ar trebui sa fie si prea intoleranti cu cele care ar trebui sa le accepte ("ce tie nu-ti place, altuia nu-i face")
Oricum, la capitolul proverbe stam foarte bine, dovada ca inteligenta nu ne lipseste. Pacat ca ne-o punem in slujba altora si mai putin a noastra.
1. Romanii vorbesc extrem de mult dar cand e sa faca ceva concret, fac extrem de putin (de aici si proverbele care ni se potrivesc "vorba multa, saracia omului" sau "a despica firul in patru")
2. Romanii nu se gandesc decat la bunastarea lor personala si se pisa pe semenii lor. Nu sunt deloc uniti si de aceea sunt si foarte usor de manipulat ("capra vecinului are ugerul mai plin" sau "ne furam caciula unul altuia")
3. Romanii nu se simt bine daca nu fura ceva. Se pare ca hotia la noi are radacini adanci si este considerata de multi ceva firesc si normal. ("cine fura azi un ou, maine va fura un bou")
4. Romanii sunt un popor de oameni superficiali, care cu greu accepta schimbarea .Li se potriveste foarte bine versul :"las-o mai ca merge asa, ne-am obisnuit cu ea"
5. Romanii sunt prea toleranti cu lucrurile cu care nu ar trebui sa fie si prea intoleranti cu cele care ar trebui sa le accepte ("ce tie nu-ti place, altuia nu-i face")
Oricum, la capitolul proverbe stam foarte bine, dovada ca inteligenta nu ne lipseste. Pacat ca ne-o punem in slujba altora si mai putin a noastra.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
